From:    (Daniel Drugea)



DIN STRAINATATE



Cand tot se-nveseleste, cand toti aci se-ncanta,

Cand toti isi au placerea si zile fara nori,

Un suflet numai plange, in doru-i se avinta

L-a patriei dulci plaiuri, la campii-i razatori.



Si inima aceea, ce geme de durere,

Si sufletul acela, ce canta amortit,

E inima mea trista, ce n-are mangaiere,

E sufletu-mi, ce arde de dor nemarginit.



As vrea sa vad acuma natala mea valcioara

Scaldata in cristalul pa^ra~ului de-argint,

Sa vad ce eu atata iubeam odinioara:

A codruluitenebra, poetic labirint;



Sa mai salut o data colibele din vale,

Dorminde cu un aer de pace, linistiri,

Ce respirau in taina placeri mai naturale,

Visari misterioase, poetice soptiri.



As vrea sa am o casa tacuta, mitutica,

In valea mea natala ce unduia in flori,

Sa tot privesc la munte in sus cum se ridica,

Pierzandu-si a sa frunte in negura si nori.



Sa mai privesc o data campia-nfloritoare,

Ce zilele-mi copile si albe le-a tesut,

Ce auzi odata copila-mi murmurare,

Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a vazut.



Melodica soptire a raului, ce geme,

Concertul, ce-l intoana al pasarilor cor,

Cantarea in cadenta a frunzelor, ce freme,

Nascur-acolo-n mine soptiri de-un gingas dor.



Da! Da! As fi ferice de-as fi inca o data

In patria-mi iubita, in locul meu natal,

Sa pot a binezice cu mintea-nflacarata

Visarile juniei, visari de-un ideal.



Chiar moartea, ce raspa^nde teroare-n omenire,

Prin vibrande ghetoasele-i fiori,

Acolo m-ar adoarme in dulce linistire,

In visuri minunate, m-ar duce catre nori.



Mihail Eminescu,

        17 - 29 Iulie 1866.

.

